Importanța și valoarea mărcilor în sport

În timp ce brevetele si drepturile de design sunt extrem de importante în protejarea tehnologiilor de ultimă oră care se bucură de multă atentie din partea consumatorilor, companiile de articole sportive trăiesc din mărcile comerciale care stau la baza identitătii lor de brand. Capacitatea de a obtine protectie a mărcii rapid și economic pe mai multe piete este esentială în mediul comercial de astăzi. Organizatia Mondială a Proprietătii Intelectuale pune la dispozitie celor interesati servicii de înregistrare de marcă ce pot fi deosebit de utile în acest sens. Acestea oferă companiilor mari și mici de mărfuri sportive, un mod rapid, usor și la preturi accesibile pentru a înregistra mărcile lor în mai multe tări, la nivel international. Acesta este pasul cheie în construirea unui brand de succes, ca valoare și recunoastere.
Luati exemplul lui Nike. În cei 40 de ani de existentă, Nike cu semnul său celebru, a capturat imaginatia consumatorilor și a devenit astfel unul dintre cele mai renumite branduri de sport, bucurându-se de o recunoastere de 97% la nivel mondial. Această marcă simplă și usor de memorat – evaluată în 2011 de către Interbrand la suma de 14.528 miliarde de dolari – contribuie în mod semnificativ la imaginea, valoarea si performanta companiei.
Un avantaj cheie de care se bucură brandurile sportive la evenimentele sportive importante este faptul că, spre deosebire de alti sponsori oficiali, mărcile sportive dețin centrul scenei. În aceste evenimente de profil înalt, toți ochii cad pe sportivi, care poartă sau folosesc echipament de marcă. Unele branduri încearcă să accentueze si mai mult vizibilitatea lor, de exemplu, prin adoptarea unor culori frapante – cum ar fi galbenul luminus al colectiei Volt de la Nike.
Echipamentele si bunurile sportive sunt prezente în fiecare actiune sportivă. Ele pot ajuta sportivii să-si atingă potentialul maxim, inspirând astfel noi generații. Ele fac, de asemenea, ca sportul să fie o experientă mult mai confortabilă, distractivă și plină de satisfactii. Pe măsură ce interesul global în sport creste, relatiile de afaceri care caracterizează industria vor deveni din ce în ce mai complexe. Managementul strategic si eficient al activelor de proprietate intelectuala este un factor critic în explorarea fructuoasă a cooperarii intra-industriale și a practicilor concurentiale.

Text extras, tradus si adaptat după articolul apărut în Revista OMPI nr. 5/2012.

Adaugare Magoo Advisor:

Nu numai companiile care comercializeaza articole sportive au de castigat de pe urma brandurilor, ci si cluburile sportive. De exemplu, in fotbal, faptul ca un jucator a jucat pentru o anumita echipa, se va reflecta intr-o anumita masura in valoarea de transfer a acestuia. Daca acea echipa a creat niste standarde de performanta si a avut rezultate notabile, atunci valoarea brandului clubului va spori valoarea tuturor produselor si serviciilor oferite de club. In Romania, nu este strain cazul “Steaua Bucuresti“, un brand notoriu al Clubului Sportiv al Armatei “Steaua Bucuresti” care a fost evaluat la 57.306.150 euro.

 

sursa foto: uabsport.be

Trackback from your site.

Comments 1

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Social