Protectia juridica a domeniilor web si conflictul cu marcile – partea a III-a

Reguli de solutionare a disputelor privind domenii web

In aceasta sectiune ne vom referi strict la normele prevazute in Politica Uniforma de Rezolvare a Disputelor privind Numele de Domenii (UDRP), adoptata de ICANN, care reprezinta regula in aceasta problema.

Cel mai recunoscut furnizor („provider”) de servicii de solutionare a disputelor conform Politicii UDRP este WIPO Arbitration and Mediation Center (din cadrul Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale). Acesta a contribuit la crearea si ulterior la revizuirea Politicii UDRP adoptata de ICANN si a dezvoltat o jurisprudenta substantiala de-a lungul timpului.

Pentru a anula un domeniu web sau a-l avea transferat fortat pe numele altcuiva este necesar ca reclamantul sa demonstreze indeplinirea a trei conditii cumulative:i) numele de domeniu este identic sau similar (creand confuzie) cu o marca asupra careia acesta are drepturi; ii) titularul domeniului web nu are nici un drept sau interes legitim cu privire la domeniul web si iii) domeniul web a fost inregistrat si este folosit cu rea-credinta.

Reaua-credinta poate fi tradusa ca atitudinea subiectiva a titularului de domeniu web reflectata in actiunea sa de inregistrare/cumparare a domeniului web, desi stia sau putea si trebuia sa stie ca numele respectiv este identic sau similar cu un semn folosit cu valoare de marca de catre altcineva, profitand astfel de avantajele acelei marci.

Sunt multi factori care pot dovedi reaua-credinta sau mai bine zis reclamantul poate aduce orice dovezi din care sa rezulte imposibilitatea existentei unei bune-credinte la momentul inregistrarii domeniului web. Conform jurisprudentei WIPO, pot constitui dovezi de rea-credinta: corespondenta purtata intre titularul marcii si titularul domeniului web din care rezulta ca titularului domeniului web a cumparat sau a inregistrat domeniul web cu scopul de a-l revinde, inchiria sau de a-l instraina prin alte metode catre reclamant sau catre un concurent al acestuia, pentru sume considerabil mai mari decat cheltuielile facute in mod direct cu acel domeniu; daca paratul are un istoric de inregistrari similare sau daca a inregistrat mai multe nume de domenii similare cu marca al carei titular este reclamantul; daca a fost impiedicat accesul unui titular de marca de a-si exercita dreptul la marca, prin prezenta sa in mediul online; daca domeniul web nu are continut (nu a fost si nu este folosit); daca domeniul web parcheaza un alt domeniu care, desi nu are un nume identic sau similar cu marca, este concurent activitatii reclamantului sau daca domeniul are continut preponderent generat automat, de genul Pay-Per-click sau bannere care genereaza venit etc

Nu orice activitate comerciala in continutul domeniului web inseamna o incalcare a drepturilor la marca a reclamantului, asa cum nici inexistenta unor anunturi publicitare platite nu inseamna ca nu exista rea-credinta din partea titularului domeniului web. Dovezile se analizeaza nu in mod individual, ci impreuna cu celelalte dovezi prezentate de ambele parti, tinand seama si de comportamentul procedural al partilor: lipsa formularii unor aparari din partea paratului, ascunderea identitatii, furnizarea unor date false de contact la inregistrarea domeniului web etc.

Legaturile stabilite intre angajatii sau colaboratorii unei intreprinderi si firma respectiva pot constitui si ele dovezi de rea-credinta in tot ansamblul probator.

Detinatorul domeniului web se poate apara, invocand in favoarea sa existenta unui drept asupra numelui de domeniu sau a unui interes legitim. Existenta unui acord din partea reclamantului de inregistrare sau de folosire a domeniului web echivaleaza cu dreptul de a inregistra/folosi acel domeniu web. De asemenea, daca paratul detine o licenta de distribuire a produselor apartinand titularului de marca si numai in cazul in care prin intermediul domeniului respectiv se ofera numai produse de la acel titular de marca (nu si de la un concurent al acestuia), atunci exista un interes legitim al celui care si-a inregistrat si foloseste domeniul web.

Inregistrarea de exemplu a unui domeniu.fr atunci cand activitatea desfasurata nu are nicio legatura cu Franta (produsele/serviciile nu au aceasta origine, societatea nu livreaza in Franta si nici nu intentioneaza s-o faca prea curand sau nu are sediu/filiala/punct de lucru inregistrat acolo etc) demonstreaza lipsa unui interes legitim in domeniul web respectiv. Cand vine vorba de ccTLD-uri (extensii locale/regionale), este necesara indeplinirea unor conditii si furnizarea catre Registrar sau dupa caz catre Registry, a unor dovezi de legitimitate pentru a putea inregistra domeniul respectiv (cetatenia statului respectiv, existenta unei afaceri locale, detinerea unei marci pe teritoriul acelui stat etc). Pentru afacerile care tind sa fie /devina internationale (cu desfacere in mai multe tari) este util a se inregistra atat marca in statele respective (se poate inregistra fie o marca comunitara care are protectie in toate statele Uniunii Europene, fie o marca internationala prin sistemul Madrid), cat si domeniul cu extensia locala aferenta (.eu, .it, .cz, .dk etc)

O alta situatie in care s-a constatat ca nu exista legitimitate este atunci cand detinatorul unui domeniu web si-a inregistrat in prealabil marca intr-un stat cu care nu are nicio legatura, dorind sa creeze o aparenta de legitimitate asupra semnului respectiv. Titularul domeniului web madonna.com a inregistrat intai marca „Madonna” in Tunisia si apoi a inregistrat domeniul web, in contextul in care exista deja o marca anterioara inregistrata pe numele celebritatii Madonna. Detinatorul domeniului web, un cetatean american, a invocat in apararea sa, printre altele, faptul ca, la momentul inregistrarii domeniului, detinea un drept asupra marcii inregistrate in Tunisia. Analizand dovezile depuse, WIPO a ajuns la concluzia ca inregistrarea marcii in Tunisia a fost un mijloc de fraudare a intereselor titularului marcii, acesta neavand nicio legatura cu acea tara. Mai mult decat atat, fiind vorba de o marca de renume („madonna”), era imposibil ca paratul sa nu fi stiut de existenta acesteia, in conditiile in care paratul era cetatean american.

Conditiile esentiale pentru a demonstra existenta legitimitatii asupra numelui domeniului web sunt: interesul real in numele de domeniu (cu alte cuvinte trebuie sa se desfasoare o activitate proprie serioasa, neconcurentiala cu a detinatorului de drepturi asupra marcii) si sa nu existe intentia de a-si asocia activitatea cu marca respectiva. Atunci insa cand marca este celebra, sansele de castig sunt in favoarea titularului de marca, indiferent de momentul inregistrarii sale, inainte sau dupa inregistrarea domeniului web, intrucat in cazul acestor marci se prezuma ca paratul stia sau trebuia si putea sa stie de folosinta acesteia de catre o alta persoana, dar totusi a inregistrat domeniul web, prin acest lucru permitand asocierea propriei activitati cu cea a titularului marcii si profitand de avantajele renumelui marcii. Se produce astfel un risc de confuzie intre semn si marca.

Reclamantul nu este nevoit sa faca dovada inexistentei unui drept sau al unui interes legitim al detinatorului de domeniu web, intrucat acest lucru este imposibil de realizat. Este suficient ca reclamantul sa invoce lipsa acestui drept/interes legitim al paratului, sarcina probei de legitimitate transferandu-se la parat. Acesta trebuie sa arate in ce conditii a inregistrat acel domeniu web si cum anume l-a folosit/il foloseste. Chiar si asa, conform Centrului de Mediere si Arbitraj WIPO, sarcina probei per ansamblu, adica obligativitatea demonstrarii indeplinirii celor trei conditii, ramane la reclamant.

Continuarea folosintei domeniului web chiar si dupa ce titularul acestuia a fost notificat cu privire la existenta prejudiciului cauzat unei anumite marci poate constitui dovada a relei credinte pentru folosinta domeniului, insa practica majoritara este in sensul necesitatii dovedirii relei-credinte si la momentul inregistrarii.

Practica unitara a WIPO in situatia in care reclamantul si-a inregistrat marca ulterior momentului in care s-a inregistrat domeniul web stabileste ca regula generala ca nu a existat rea-credinta la momentul inregistrarii. Ca orice regula care se respecta, si in acest caz exista exceptii: daca de exemplu dreptul la marca a fost dobandit pe alta cale decat inregistrarea (ex: sunt marci de renume sau exista state in care protectia poate fi dobandita prin folosinta, nu neaparat prin inregistrare), daca titularul „marcii” este cunoscut pentru ca foloseste acel semn cu valoare de marca, daca exista indicii clare ca titularul marcii a cunoscut folosinta acelei marci etc. Reclamantul ramane in continuare obligat sa faca dovada detinerii dreptului asupra numelui/ marcii respective.

                   <– Inapoi la partea a II-a                                                                       Continuare partea a IV-a –>

Acest articol are menirea de a oferi un ghid general asupra problematicii numelor de domenii in relatia cu marcile, neinlocuind necesitatea unei consultante juridice pentru cazuri cu circumstante specifice.

Articol redactat la data de 25.05.2015 de catre Magori Laura-Valentina, avocat si titular al Magoo – Intellectual Property Advisor, fiind protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea continutului acestui articol integral sau partial, prin copierea, publicarea sau comunicarea catre public in orice forma este permisa, cu conditia citarii si indicarii autorului si a sursei www.MagooAdvisor.ro.

Trackback from your site.

Comments 3

  • Mihai Marinscu

    Buna ziua! As vrea sa stiu cat costa sa inregistrez o marca si cat dureaza o marca inregistrata. Astept raspunsul dumneavoastra pe mail. Numai bine!

    • Laura Valentina Magori Admin

      Poate constitui marca orice semn susceptibil de reprezentare grafica, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinatii de culori, holograme, semnale sonore, precum si orice combinatie a acestora, cu conditia ca aceste semne sa permita a distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.
      Prin urmare, denumirea domeniului web se poate inregistra ca marca, dar fara extensia respectiva (adica fara .ro, .com, .biz). Denumirea trebuie sa indeplineasca cerintele legale ca pentru inregistrarea oricarei alte marci, respectiv conditiile prevazute de art. 5 si 6 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, actualizata. Costul unei astfel de marci este de 1.782 lei (taxe si onorariu).Mai multe detalii aveti pe pagina “Preturi” din meniu.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Social