Practicile anticoncurenţiale reprezintă mijloace neoneste folosite de unii agenţi economici pentru atragerea clientelei concurenţilor. Prin definiţie, concurenţa neloială constă în orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii. Prin urmare, avem de-a face cu o definiţie care permite o apreciere extrem de largă a faptelor de concurenţă neloială.
Legea nr. 11/1991 defineşte principalele acte de concurenţă neloială de natură penală şi contravenţională, însă această listă nu este şi nu poate fi exhaustivă în privinţa practicilor anticoncurenţiale. După cum remarcă experţii Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), există întotdeauna noi acte de concurenţă neloială, de vreme ce, în aparenţă, nu există nici un fel de limite ale inventivităţii în domeniul concurenţei.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială.
Tot Convenţia statuează că trebuie să fie interzise mai ales: 1) orice fapte care sunt de natură să creeze prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent 2) afirmaţiile false în exercitarea comerţului, care sunt de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent şi 3) indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, sunt susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.
În actele de concurenţă neloială regăsim aşadar şi fenomenul numit CONFUZIE, pe care îl vom analiza în cele ce urmează, din perspectiva semnelor distinctive ale unui profesionist.
În exercitarea activităţii sale, un profesionist alege să utilizeze anumite semne pentru a se diferenţia de ceilalţi concurenţi, atât în ceea ce priveşte identitatea societăţii comerciale (nume comercial) cât şi în ceea ce priveşte denumirile produselor sau serviciilor oferite. De câte ori semnele alese sunt identice sau similare cu cele folosite de un alt profesionist care se adresează aceloraşi consumatori activând pe aceeaşi piaţă specifică de servicii şi produse, se creează un risc de confuzie.
Confuzia privind semnele distinctive se realizează prin imitarea mărcilor, emblemelor, ambalajelor şi a oricărui semn caracteristic al societăţii respective. În dreptul concurenţei comerciale, prin confuzie se înţelege actul de concurenţă neloială care constă în disimularea credibilă a propriei activităţi de piaţă a autorului, sub aparenţa semnelor distinctive ale concurentului lezat sau ale unui colectiv de concurenţi.
Consecinţa exercitării actelor de concurenţă neloială şi a confuziei create în rândul consumatorilor o constituie câştigarea de clientelă fără efort propriu.
Observăm că în cazul folosirii fără drept a semnelor distinctive ale unei întreprinderi, sancţiunile aplicabile nu sunt de natură contravenţională ci penală. Art. 90 din Legea nr. 84/996 privind mărcile şi indicaţiile geografice pedepseşte infracţiunea de contrafacere a unei mărci cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.
În afară de infracţiunea de contrafacere a mărcilor, faptele de concurenţă neloială pot face obiectul infracţiunii de concurenţă neloială dacă s-au folosit fără drept mărci similare identice cu scopul de a produce confuzie.
Astfel, conform art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, “constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei folosirea unei firme (…), mărci, indicaţii geografice, a unui desen sau model industrial (…), a unei embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant”.
De asemenea, comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite. De asemenea, instanţa poate dispune publicarea hotărârii pe cheltuiala făptuitorului şi confiscarea specială. Mărfurile supuse confiscării vor putea fi vândute după distrugerea falselor menţiuni.
Privind din punctul de vedere al celui care a folosit primul semnul distinctiv, protecţia instituită de legea specială a mărcilor şi indicaţiilor geografice este mai mare decât în cazul celei prevăzute în legea concurenţei neloiale. Singura condiţie pentru a beneficia de prima lege menţionată este înregistrarea semnului distinctiv ca marcă, desen, model industrial sau indicaţie geografică înaintea oricărui alt concurent.
Confuzia poate fi provocată nu doar de o contrafacere sau o imitaţie servilă a semnelor distinctive ale unui comerciant. Această imitaţie poate să fie numai parţială, dar, în măsura în care atinge elemente caracteristice, poate crea confuzie. De exemplu, instanţa franceză a considerat că marca “La vache serieuse” produce un risc de confuzie cu bine cunoscuta marcă “La vache que rit”, întrucât deşi antonime, cuvintele asociate în acest mod redau un concept extrem de similar şi creează impresia unei origini comune a produselor. Trebuie menţionat faptul că într-un conflict privind un semn distinctiv, în care există un drept de proprietate industrială înregistrat, primează protecţia acestuia din urmă.
Legea sancţionează faptele “de natură să producă confuzie” ceea ce înseamnă că, pentru a fi în prezenţa unui act de concurenţă neloială, nu este necesar să se fi produs deja o confuzie, ci doar să existe un risc în acest sens. Riscul de confuzie se raportează la consumatorul obişnuit, cu atenţie mijlocie, cu un nivel de educaţie şi de inteligenţă mediu, comun. Totuşi, dacă produsul este adresat unei categorii de consumatori iniţiaţi, specializaţi oarecum în utilizarea acestuia, riscul de confuzie se apreciază în funcţie de aceşti consumatori – şi în această situaţie considerăm că trebuie să se ţină cont de o atenţie medie şi nu de o analiză în detaliu a unui semn, întrucât trebuie să “i se permită” minţii să mai şi uite.
Un caz anticoncurenţial frecvent este înregistrarea unui nume de domeniu identic cu un semn distinctiv care deja există, în scopul de a crea confuzie în rândul consumatorilor şi de a acapara clientela concurenţilor. După nenumăratele procese referitoare la domenii, tranşate în favoarea reclamanţilor, practicile neloiale de acest gen s-au extins pe alte direcţii pe Internet. Mai nou, Google este în proces cu mai multe companii pentru că a vândut cuvinte-cheie şi meta-taguri constând în denumirile unor mărci celebre.
Afacerea Imaje versus Wolke este un alt caz celebru ajuns în manualele de drept. Compania Wolke, care vindea cerneală pentru imprimantele Imaje, a înregistrat drept nume de domeniuwww.imaje-ink.com, care îi dirija pe utilizatori către site-ul său www.wolk-ink.de Judecătorii au relevat riscul de confuzie pentru consumatorii cu atenţie medie, tentaţi să atribuie aceeaşi origine pentru cerneală ca şi pentru imprimante.
O altă manieră, mai ocolită, de deturnare a clientelei a fost cea folosită de France Telecom. Societatea SFR, titulara mărcii “SFR”, care dispunea deja de numele de domeniu www.sfr.fr, a constatat că societatea Americană W3 System Inc a înregistrat site-ul www.sfr.com, cu conexiuni pornind de pe site-ul France Telecom, concurenţa SFR. Şi în acest caz, deturnarea clientelei este perfect caracterizată, chiar dacă a existat o companie interpusă.
Un fenomen proaspăt apărut este apariţia a mii de extensii de domenii web noi (cum ar fi .kitchen .diamonds .bike .shoes .technology .enterprises ), care favorizează înmulţirea actelor de concurenţă neloială, caz în care titularii de drepturi de proprietate intelectuală vor trebui să caute soluţii noi de protecţie a drepturilor înregistrate. La nivel internaţional s-a creat Trademark ClearingHouse (TMCH) care permite proprietarilor de certificate de mărci înregistrate să beneficieze de prioritate pentru a-şi înregistra domeniul web pe noua extensie, înainte ca aceasta să fie accesibilă publicului larg. Totodată TMCH trimite notificări titularilor de marcă pentru a-i anunţa că se încearcă înregistrarea domeniului care poate crea confuzie cu marca lor. Această procedură este una administrativă şi nu implică stoparea actelor de concurenţă neloială ci doar permite informarea proprietarilor mărcilor înregistrate să ia la cunoştinţă de astfel de fapte, rămânând la aprecierea acestora dacă se impun a fi luate măsuri de sancţionare şi stopare a acestora.
Totuşi, când întreprinderea „pirat” şi întreprinderea “piratată” operează în sectoare diferite de activitate, neloialitatea celei dintâi nu se concretizează în deturnarea clientelei celei de-a doua prin confuzia creată deoarece ele nu se adresează aceleiaşi clientele. Ca un exemplu, pe piaţa din România, marca IBM a fost înregistrată la OSIM şi este utilizată de către terţi pentru activităţi de tip en-gros, case de schimb valutar, zahăr tos etc.
Cu toate acestea, în câteva din hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţele române a fost reţinut conceptul de “diluţie a mărcii notorii”. Este cazul mărcii „Chivas”, înregistrată pentru produse din clasa 33, unde s-a reţinut că înregistrarea unei mărci identice pentru produse din clasa 29, mâncare pentru animale, ar duce la diluţia mărcii celebre “Chivas”.
Parazitarea mărcilor notorii poate îmbrăca şi alte forme prin imitarea parazitară a metodelor de publicitate, a tipului de promovare, referiri abuzive la companii sau mărci de prestigiu. Anumite acţiuni vizează transferarea imaginii favorabile create de reputaţia unor mărci asupra propriilor produse sau servicii. Toate acestea au ca finalitate crearea unui risc de confuzie privind aceeaşi “sursă de provenienţă” a serviciilor/produselor ce aparţin în realitate unor întreprinderi diferite.
Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizează, în contextul comercializării şi al publicităţii produselor lor, expresii ca: “gen”, “de tipul”, „ca si produsul X”, „mod”, „stil”, „marca”, „gust”, „după reţeta” sau alte menţiuni asemănătoare. Cu alte cuvinte, încearcă să atragă asupra produselor lor avantajele garanţiilor de calitate conferite de mărci consacrate.
O serie de legi speciale apărute, cum ar fi H.G. 106/07.02.2002 privind etichetarea alimentelor, interzic expres utilizarea unor astfel de termeni. O asemenea prevedere regăsim şi în Legea nr. 84/1996, la art. 82 care interzice folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, (…) dacă se adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
Aceste restricţii îşi au originea tocmai în ideea de a reprima manifestările neloiale ale concurenţei care, folosind o astfel de publicitate şi practicând eventual, preţuri mai scăzute, poate deturna o parte din clientela celor care, au consacrat denumirile respective.